La Bergamo, una dintre provinciile italiene cele mai afectate de epidemia de coronavirus, aproape jumătate din populaţie pare să fi fost infectată, a declarat primarul din Bergamo, Giorgio Gori.

„O parte semnificativă a populaţiei, aproape 50%, a fost deja în contact cu virusul”, a spus Gori în timpul unei videoconferinţe cu jurnalişti străini.

Estimarea lui se bazează pe datele de la Oggicomestai.it, o aplicaţie de monitorizare a sănătăţii pentru rezidenţii provinciei Bergamo, descărcată deja de aproximativ 50.000 de persoane.

Aproximativ 35% au spus că au avut simptome tipice ale virusului, inclusiv febră, tuse şi pierderea gustului sau a mirosului, a spus Gori.

„Dacă adăugăm la aceasta ponderea fiziologică a pacienţilor asimptomatici, cred că obţinem o imagine fiabilă a adevăratei incidenţe a coronavirusului în provincia Bergamo.Vorbim de la 35 la 45%, a adăugat el.

mai mult la /www.rtvd.ro/

Lasă un răspuns